La Arcade Café, pe Smârdan, în Centrul Vechi

Strada Smârdan este probabil cea mai traversată, populată și colorată stradă din Centrul Vechi al Capitalei. De regulă, detest vânzoleala turistică și parada modei, dar, la sfârșit de aprilie, pe o vreme plăcută, anticipând sezonul estival, statul la terasă, la soare, este una dintre cele mai mari plăceri pe care ți le poți permite.  De data aceasta, ne-am oprit la Arcade Café.

 

La îndemul fetei care îmbia clienții, în față la Arcade (recunosc, nu doar datorită ei, ci și după o scurtă ocheadă în farfuriile celor deja așezați pe la mese) ne-am oprit. „Arată bine mâncarea”, am zis.

Dar este drept că și mesele de lemn, colorate  în verde, galben, albastru, sau poate păturicile roșii de pe scaune ne-au oprit. (Ambientul este cel puțin la fel de cozy și în interior, unde predomină însă atmosfera de cafenea, cochetă, cu mese rotunde, din fier forjat.)

Mâncarea pe care o văzusem în treacăt nu era ceea ce vedeți mai sus (și mai jos) în farfurii. Asta am ales noi. Eram destul de flămânzi, iar după o scurtă trecere în revistă  a meniului am decis să mergem la sigur. Recomandarea bucătarului (Pui dulce picant în sos de portocale cu ardei iute și orez cu mac) …

…și meniul casei  (Coaste de porc caramelizate cu miere și servite cu salată de varză roșie).

Cu tot cu berea la draft servită în loc de aperitiv, până a fost gata masa, am cheltuit sub o sută de lei.

Ambient: 4 din 5 (scaunele comode, amenajarea plăcută, dar am stat cam în stradă, totuși);

Mâncare: 4 din 5;

Servire: 3 din 5 (Deși aici nu e vina lor, așa arăt eu când merg prin oraș. Îmi place să surpind la final.)

Per ansamblu chiar plăcut. Recomand!

*Toate fotografiile și conținutul de pe acest site sunt protejate de drepturi de autor. Vă rugăm să nu folosiți fotografiile Fotohoreca fără menționarea sursei cu link către acest site, și fără permisiune scrisă, explicită, pe care o puteți cere pe e-mail (vedeți pagina de contact). 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *