Despre identitatea culinară și enologică a României, cu Cezar Ioan (vinul.ro)

Despre Congresul de gastrononomie și vin am mai scris aici, dar în așteptarea lui avem ceva de dezbătut: ce caută România în gastronomia internațională sau cel puțin europeană? Are un loc al ei bine definit sau trebuie să și-l facă?

Mai întâi să vă spun, încă o dată, pe scurt, ce ne așteaptă: Congresul de Gastronomie și Vin înseamnă o serie de dezbateri pe tema identității culinare a României (încă inexistentă, dar, sperăm noi, pe cale de a se naște), care vor avea loc pe 7 iunie, la ARCUB. Cel mai important, însă, pentru cei care nu sunt interesați (doar) de teorie și ar vrea să mănânce ceva românesc în ton cu evenimentul: Congresul nu vine neînsoțit. El este secondat de Luna Gastronomiei în Restaurantele Românești, iar în perioada 24 mai – 23 iunie vei putea savura o serie de preparate speciale în 22 de restaurante din București. (mai multe despre asta, în curând).

Revenind la Congres: pe 7 iunie, la ARCUB, Gabriela Berechet, Nico Lontraș, Simona Lazăr, Cosmin Dragomir deschid sesiunea de discuții cu o dezbatere moderată de Tiberiu Cazacioc.  După pauză, Anda Becuț, Florin Dumitrescu, Adrian Hădean și o serie de alte nume sonore continua dezbaterile, vorbind despre „Cum ar trebui să arate identitatea culinară a Românieiˮ.

„Enoturismul, impuls pentru resuscitarea turismului culinarˮ, va fi o altă dezbatere, de astă data moderată de Cezar Ioan (publisher vinul.ro), în încheierea sesisunilor de discuții. O serie de alte manifesătri, manifeste și lansări vor avea loc cu ocazia evenimentului.

În avanpremieră la dezbateri, nu m-am putut abține și am pus totuși o serie de întrebări câtorva dintre viitorii particpanți și moderator. Nu de alta, dar să rămână consemnat și în scris. Verba Volant, scripta manet… cel puțin atâta timp cât va dura Internetul

Cezar Ioan: Vinul este un actor important pe „scena” gastronomiei

Publisher al revistei vinul.ro și unul dintre inițiatorii Congresului de Gastronomie și Vin precum și al unei serii de evenimente pe tema Gastronomie românească de secol XXI, va susține la congres, în calitate de moderator, dezbaterea „Enoturismul, impuls pentru resuscitarea turismului culinar.ˮ

 

1) Cât de strânsă este legătura dintre gastronomie și vin, în România? Ar trebui împrietenite mai mult?

E deja celebru experimentul unui mare ziar american care a organizat o „cântare” a unui violonist celebru, la metroul din Washington, fără ca cineva să știe cine cântă, pe ce vioară șamd. Omul a reușit să strângă vreo 30 de dolari, în timp ce în aceeași perioadă umplea sălile de spectacol în același oraș, cu oameni care dăduseră sute de dolari pe un bilet. Cred că legătura dintre gastronomie și vin e pusă în operă cam la fel ca în acest concert „anonim”, în momentul de față. Există talentul, există și publicul, există și unele scene potrivite pentru astfel de „reprezentații”, dar ele nu sunt interconectate pentru obținerea unui rezultat maxim. Din același motiv e imposibil de creat și „exemplul de succes” care să fie preluat, duplicat, dezvoltat și exploatat ulterior.

2) Revista vinul.ro oferă, mai nou, un spațiu destul de amplu gastronomiei românești de secol XXI. De ce nu a rămas o revistă doar de vinuri?

Oricât de pasionați am fi de vin, suntem oameni normali, cu plăceri obișnuite. Consumăm vinul „în context”, încercăm să nu devenim maniaci sau robi ai unei singure ocupații / pasiuni. Considerăm că vinul este un actor important pe „scena” gastronomiei, dar atunci când e lăsat fără partenerii firești de scenă, spectacolul gastronomic e incomplet, amputat chiar. Am considerat că – fiind o revistă, o echipă, o entitate care angrenează energii mai mari decât ar putea un singur om / blogger / entuziast – avem și datoria, și privilegiul și oportunitatea economică de a „pune vinul în context”. Momentan, am rămas cu datoria și cu privilegiul 🙂

3) De ce nu ai mers pe rețete tradiționale autentice și ai ales o temă atât de contestatată, precum reinterpretarea gastronomiei și aducerea în modernitate a preparatelor românești?

Pe de-o parte pentru că modul de viață al omului modern s-a schimbat, și la fel și așteptările lui de la mâncare (ale mele inclusiv). Pe de altă parte, pentru că ridicând problema reinterpretării obligăm, într-un fel, la o „definire” și „evaluare” a trecutului – dar dăm în același timp și un scop concret, lucrativ, acestei definiri și evaluări (care scop n-ar fi fost posibil / vizibil dacă ne-am fi concentrat doar pe păstrarea valorilor de tip „barză-viezure-mânz, era mai bine cu WC-ul în fundul curții, așa au trăit multe generații și n-au murit din asta”). E simplu să te întorci doar la vechile cărți de bucate. Și e mai ușor… dar unde apare contribuția actualei generații la dezvoltarea moștenirii pe care avem datoria s-o lăsăm mai departe? Cultura – inclusiv cea a gastronomiei tradiționale – moare atunci când nu face efortul să evolueze. În plus, reinterpretarea e și mai spectaculoasă, iar generația actuală e mai „vizuală” și mai sensibilă la „show”.

4) Ce înseamnă enoturism și cum poate impulsiona el turismul culinar? Chiar crezi că există în țară suficiente servicii …?

Nu-s sigur că rândul de mai sus era întrebarea completă, dar încerc să răspund: enoturismul și turismul culinar sunt fațetele aceleiași monede, într-o țară cu tradiție de producere a vinului în aproape toate regiunile ei istorice. Cum nu poți să arunci în sus doar fața cu „pajura” fără să arunci și fața cu „capul”, la fel nu putem vorbi despre un tip de turism fără celălalt… într-o țară producătoare de vin. Așadar, n-o să mă refer în continuare la două tipuri diferite de turism, ci de unul singur – să-i spunem „bazat pe căutarea cunoașterii și satisfacțiilor locale”. Pe scurt: e mai profitabil să vinzi mâncare și vin direct de la tine de acasă, din locul în care acestea își au rădăcinile și inspirația, din locul în care își pot etala istoria și valoarea și personalitatea distinctivă. Pe lângă faptul că e mai profitabil, e și sustenabil pentru viitor: dezvoltarea turismului „culinar-enofilic” este o modalitate prin care locuitorii „de la țară” nu mai sunt nevoiți să-și caute de lucru pe aiurea, lăsându-și familiile de izbeliște sau rupându-le și pe ele de vatră, de prieteni, de locul natal. Dar turismul de acest tip nu doar că fixează populația dându-i în același timp șanse economice echitabile, ci contribuie esențial la dezvoltarea zonelor rurale: apar investiții (de la crame și saloane de degustare la drumuri, grădini, garduri reparate, livezi îngrijite, WC-uri în casă, apă caldă la robinet, internet, școli mai curate, magazine șamd). E bun și turismul pentru muzee, nu zic nu, dar n-ar trebui deloc neglijat nici turismul enologic și gastronomic – mai ales într-o lume modernă care riscă depersonalizarea, cu toate consecințele previzibile sau inimaginabile ale alienării.

 

 

 

Un răspuns la „Despre identitatea culinară și enologică a României, cu Cezar Ioan (vinul.ro)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *