Cum se mânca și cum se mănâncă pe malul Dunării, la Brăila

Constantin Bacalbașa, brăilean get-beget, fiul al serdarului Costache, polițaiul orașului, s-a contaminat de aromele balcanic-orientale nu în Micul Paris (adică la București), ci mai întâi în orașul lui de baștină. Gastronomic vorbind, Brăila avea pe vremea venerabilului gazetar și cronicar un avantaj extraordinar față de alte orașe: nouă etnii și influențe culturale total diferite.

Păcat că la Brăila avantajul acesta nu a fost nici bine conservat, nici bine gospodărit. Cam la fel ca și clădirile din centrul vechi al orașului, astăzi niște ruine în care abia ghicești bogățiile, faima și cultura de acum o sută cinzeci de ani, a Brăilei plină de români, greci, evrei, tătari și otomani, amestecați cu italieni, aromâni, lipovenii și țigani. În perioada interbelică, orașul era de o efervescență culturală care se regăsea și în farfuriile din localuri și locante.

Lucian Țilea este unul dintre cei care au încercat să redea brăilenilor, dar și turiștilor veniți din împrejurimile Brăilei, un restaurant al etniilor. Rețete lipovenești, evreiești, turcești, gecești, aromâne și brăilene își împart laolaltă meniul, astăzi destul de restrâns, de la restaurantul pe care l-a numit, de altfel previzibil, „Crama lui Terenteˮ (…)

Citește continuarea articolului pe vinul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *